luni, 31 mai 2010

Hai Hui prin muntii Baiului

     Duminică dimineața, pe o vreme incertă cu tendințe evidente de ploaie :D am ajuns în gara Sinaia unde urma să ma întâlnesc cu Doru pentru a purcede spre Valea Rea. Cum lumea-i mică și rotundă, Doru s-a întâlnit în tren cu o cunoștință comună, mai bine zis cu două-Corina și Gina- o cățelușă plină de viață și amatoare bețe trecking culoarea roșie plecate și ele cu cei de la Amicii Salvamont din Brașov spre aceeași destinație, așa că am dat startul în grup organizat și evident...răsfirat. 

 Am ales varianta scurtă de a ajunge la podul ce trece peste râul Prahova- am trecut liniile, ne-am cocoțat pe scările unui marfar garat pe o linie secundară și de acolo ne-am îndreptat spre drumul forestier ce duce spre Valea Rea. 

În scurt timp s-au format ad-hoc trei grupuri de mers cu ritmurile aferente. Povestind și amuzându-ne de giumbușlucurile Ginei, am trecut pe lângă niște grajduri unde se  odihneau câțiva cai de tracțiune ,  am făcut o mică pauză pentru a admira barajul din stânga- unii au avut o vagă tentativă de a coborî, dar erau prea multe scări până acolo, aproape că nu am simțit cum drumul s-a îngustat până a devenit o potecă ce urcă agale spre ieșirea din vale, ieșire pavată în pantă cu gresii de forme și mărimi variate în o mie de nuanțe de griuri. 
Un fir de apă își face loc timid printre ele și te poartă spre baza versantului care în fiecare an în luna lui mai se transformă într-o grădină suspendată plină cu narcise-Narcissus stellaris (cunoscute și sub numele de - caprine, coprine, ghiocei de munte, cocorite, zarnacade)- de unde și numele de Poiana Narciselor. 
          Admirăm un sinclinal ce amintește cumva de creațiile lui Gaudi, o cascadă în miniatură,
și începem a urca sfioși printre narcise, primule, orhidee, stâjenei, saxifrage..căldărușe..zăbovind la fiecare floare, căutând cele mai bune poziții pentru foto, invocând soarele care se încăpățâna să stea ascuns după nori. Mai abrupt, mai pe curbă de nivel urcăm agale printre narcisele parfumate dorindu-ne ca timpul  să stea un pic mai mult pe loc.  Și a stat..atât cât a ținut de ...mișcarea norilor. Am prins și câteva clipe de cer senin și soare,ca apoi, brusc să ne împingă de la spate ceața și vântul.             
                               
Aproape de ieșirea în creastă m-am oprit cu Doru să mâncăm (ne era și foame, dar ne temeam un pic și de ploaie, așa că am zis- ce-i în mână, nu-i minciună). Bună strategie, căci în vreo 10 minute a început a bura ușor, iar valea a fost acoperită de un văl gros de ceață. Când ne pregăteam să-i urmăm pe ceilalți a mai apărut o doamnă din grup care ne-a spus că, mult în spate mai sunt doi întârziați- un băiat și o fată. Am stat să apară și ei și am stat..deja se făcuse frig și vântu se întețise. Îți venea să te întrebi dacă nu cumva, brusc, intrasem în alt anotimp:D. O mică spărtură în nori ne-a permis să îi vedem pe cei doi, ca mai apoi ceața să învăluie iar totul . Când mai aveam un pic și ne-am fi transformat în statui au apărut și cei doi și din stânga...alți doi de care nu știam . În formulă completă ne-am regrupat pe creastă nemaizăbovind mult căci ploaia își intrase deplin în drepturi. Și nu era o ploaie frumoasă și caldă de vară ci una ce parcă amenința să se transforme în lapoviță. Am dat la vale rapid știind că în 10 minute îmi va dispărea senzația de amorțeală cauzată de frig. Parțial adevărat, căci ploaia rece m-a murat de la brâu în jos, bine că aveam geaca de gore, deci pe jumătate eram uscată. Regruparea s-a făcut la răscrucea de drumuri- Zamora- Sorica. Grupul mare a decis să coboare pe prima variantă ce presupunea încă o bucată de creastă, Doru și cu mine am ales varianta Zamora care ne scotea convenabil în Bușteni. Ne-am luat la revedere și am băgat un sprint prin ploaie pe drumu plin de noroi, noroc că nu erau și șanțuri de la tractoare că atunci chiar am fi bombănit ceva. S-a îndurat și ploaia de noi așa că după încă o repriză de alergat eram perfect uscați și mulțumiți, drept pentru care am  mers mai domol admirând pastelul în nuanțe de verde ce ne înconjura.
  Pauză scurtă la o stână de vaci unde am făcut câteva poze...m-ar fi tentat și niște lapte că nimerism taman la muls, da Doru a zis că în combinație cu berea (pe care o planficasem în Bușteni) nu ar fi varianta ideală de încheiat ziua așa că am renunțat și ne-am continuat coborârea. 
Băgat un pic prin crăci din cauza unui drum secundar ce ducea la o casă în construcție, în rest pas alergător până jos, înconjurați de verdele atotputernic al pădurii. 
Am ajuns în Bușteni  pe drumul ce ducea înspre complexul Zamora și am coborât pe străduțe ce ne-au scos la poarta 2 a Fabricii de Hârtie. Între timp cerul se  limpezise și un soare cu adevărat  de mai răsfăța orașul. Hmmm, nu putea să ne răsfețe și în poiană? Trecut pe sub pasarela feroviară și de acolo am ieșit în șoseaua ce duce la gară unde am avut baftă să prindem trenuri spre casă fără a aștepta cu orele.
O tură faină în ciuda vremii capricioase. Nu-i nimic, la anu poate avem mai mult noroc.
Excelsior!

marți, 11 mai 2010

Nicăieri nu e mai bine ca acasă:)

adică în Crai, colțul meu de rai , de 1 de mai cu soare și ceva nori ce vesteau o vreme incertă pentru  ziua ce urma, zăpadă, căprițe curioase și agile, brândușe, cer senin și multă, multă liniște