După tura din ianuarie în care am avut parte de vânt și ceață, am decis să ne încercăm norocul într-o zi cu soare, adică duminica ce tocmai a trecut.Pornim cu mașinile din Brașov pe la 8 și un pic spre Cheia, lăsăm în urmă pasul Bratocea și din poveste în poveste ajungem la ieșirea din Cheia unde facem dreapta spre intrarea în Valea Neagră de unde începe traseul . Echiparea, o mică dezbatere- mergem pe cruce roșie sau înainte pe forestier...alegem prima variantă și dăm la vale în sus. Traseul ne poartă pe un picior de munte (paralel cu firul văii străbătute de un pârâu) prin una din cele mai frumoase păduri de fagi, o orgă argintie , coloane verticale terminate cu ramificații sinuoase ce par a se înălța pâna la cer. Din păcate, pe multe trunchiuri unii și-au lăsat urmele trecerii scrijelind diverse mesaje.Le-aș sugera ca, pe viitor să încerce întâi pe propria piele operațiunea.
Continuăm urcușul prin zăpada caaam prea mare după părerea unora, când văd că se îngroașă gluma pun parazăpezile operațiune pe care mi-a fost lene să o fac la mașini. Povestim câte-n lună și-n stele, sperăm să nu bată vântul sus, mai facem scurte pauze de hidratare și încercăm variante noi de urcat cu mai mult de două bețe.
La un moment dat, marcajul se ascunde printre copaci așa că ne băgăm un pic mai mult în sus, nu-i bai îl reperăm rapid și avem parte de o porțiune cu zăpadă pân la brâu în coborârea spre potecă.
Ajungem în șaua dintre Colții lui Gherghel unde ne întâmpină cerul albastru vălurit de nori soarele și un vânticel cam nestatornic.
Facem o pauză de regrupare, luăm un prânz frugal, ne răsfățăm la soare.
Continuăm traseul pe curba de nivel de pe fața sudică a muntelui Babeș căutând să evităm mătăniile ad hoc prin zăpada ce atât aștepta să îți prindă un picior până la genunchi. Dar tufele de ienupăr ne-au salvat, deși, când și când mai scăpam și ...alăturea cu drumul.Culmea ne aștepta albă și strălucitoare, în spate Ciucașul ne trăgea de mânecă să privim și înspre el, îmbiindu-ne la o dată viitoare pe potecile sale. Din fericire au mai fost și porțiuni cu zăpadă puțină, ne relaxăm picioarele așteptându-i și pe ceilalți.
cobor până la broasca țestoasă
ne regrupăm și ajungem într-o șa de unde putem admira în dreapta muntele Tesla.
Facem stânga și ne croim drum prin zăpadă, ce bune ar fi fost niște rachete, dar avem bețele care ne mai preiau din efort. Soare, un pic de vânt, hai că mai e un pic până în vârf, dar oare nu ne-am dus prea mult în dreapta și tot așa până ajungem la primul vârf. Lenevim un pic la soare, vedem că ceilalți nu se urnesc înspre noi așa că decidem să coborâm, fără a străbate culmea înapoi. Le facem semn de întors și apoi ne dăm la vale rapid ajutați de această dată de zăpada care ne purta ca pe bandă rulantă. Ajungem sub Piramidă, traversăm o văioagă și experimentăm mersul în brad căci mare parte din el era sub nea
urcăm în potecă unde ne întâlnim cu ceilalți, ne luăm la revedere de la munte până data viitoare. Ultima pauză într-o porțiune cu iarbă de culoarea bronzului vechi ne oferă o surpriză de...primăvară -pete albe-n iarbă, puzderie de ghiocei timizi ce ne-au reținut ceva timp, făcându-ne să uităm că, majoritatea aveam bocancii cam prea uzi .
Dar gata, e vremea să coborâm căci chiar dacă e soare nu e vară și frigul începe a da târcoale. Ne îndreptăm spre pădure fiecare în ritmul lui, coborârea însă e o plăcere, mai ales că anticipam clipa binemeritatului ceai și a unei mese calde de care am avut parte la Casa Vălășoaia, o pensiune în care merită să închei o zi de trudă plăcută.
