luni, 16 septembrie 2013

Alba Iulia-Roşia Montană-Cheile Rîmeţului


             Auzisem de Cheile Rîmeţului de la diverşi cunoscuţi , aşa că am zis că ar fi timpul să vedem cu ochii noştri cum e prin zonă.Părăsim Braşovul cu soarele-n dreapta şi  ne îndreptăm spre primul loc de popas- Alba Iulia  denumită de cuceritorii romani Apulum  şi cunoscută în Evul Mediu sub numele de Bălgrad. Oraşul  ne întâmpină calm şi însorit, paşii ne poartă spre cele două catedrale, cea ortodoxă unde a avut loc încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria şi cea Romano- Catolică  unde se găseşte mormântul lui Ioan de Hunedoara.
 
 
E încă dimineaţă şi doar câteva grupuri de turişti se bucură în linişte de plimbarea prin cetatea care, după ani buni de hibernare îşi recapată strălucirea calmă, dar cu atât mai impresionantă.


           După o scurtă pauză de cafea ne îmbarcăm din nou, căci obiectivul nostru final e încă departe, dat fiind faptul că  ne-am propus să ajungem, în drum şi la Roşia Montană -locul  care a stârnit şi stârneşte controverse pentru că statu ăsta a aşteptat ani de zile trezirea la realitate. Părăsim aşadar (cu regret) alba cetate şi ne îndreptăm spre Roşia Montană trecând, din păcate mult prea repede printr-una dintre cele mai frumoase zone ale ţării -  Valea Ampoiului  numită atât de frumos- Poarta spre Ţara Moţilor. Ajungem în Roşia Montană numa bine cât să mai prindem ultima intrare în Galeriile Romane , adică pe la ora 14.
      Habar nu aveam de programul de vizitare si ne pregăteam să  facem o pauză de cafea, noroc cu paznicul care, văzându-ne ne-a gonit practic la gura minei unde ghidul îşi începuse cuvântarea. Am mai întâlnit ghizi pasionaţi, însă acesta ne-a  supus unui adevărat maraton verbal.  Spre meritul lui era atent şi la reacţiile publicului. După ce ne-a expus istoria zonei şi a galeriilor ne-a poftit să coborâm avertizându-ne că vom avea de coborât echivalentul a 10 etaje şi că nu e prea cald.

 

Ajunşi  în mină ne-am strecurat prin galeriile săpate cu dalta şi ciocanul. Ca exerciţiu de imaginaţie, gândiţi-vă numai la munca celor care au spart stânca, cărând apoi coşurile cu bucăţi de rocă la suprafaţă. Ghidul nostru ne povestea, printre altele că, pe vremea romanilor li se promitea sclavilor eliberarea...dacă rezistă 10 ani în mină. Tot în galerii s-au găsit de către mineri în jur de  50 de tăbliţe cerate scrise în limba latină vulgară, reprezentând  în principal contracte de arendare/exploatare.Ele s-au păstrat în stare bună  datorită condiţiilor de depozitare. Iniţial, minerii le-au predat, dar în timp dându-şi seama de valoare lor le-au valorificat în particular. Din numărul total s-au păstrat în bună stare 25 şi dintre acestea majoritatea au fost scoase din ţară. 
 

       Ieşim din nou la suprafaţă unde ghidul ne prezintă partea de muzeu în aer liber unde sunt expuse unelte pentru minerit care ne-au  fost prezentate în amănunt de către preapasionatul ghid  şi câteva pietre funerare care ilustrau prin texte şi decoraţiuni  starea financiară a defuncţilor. Ne-am îndreptat apoi spre Muzeul Mineritului unde am putut admira  şi o excelentă expoziţie de fotografii alb negru  despre viaţa şi activitatea minerilor din Prima Californie, cum mai este cunoscută Roşia Montană. 

 Ne îndreptăm apoi spre centru care arată ca un platou de filmare cu case de epocă , abandonat. Multă tristeţe. Majoritatea caselor au plăcuţe care le proclamă monumente istorice. Oare banii investiţi în tot felul de manifestări de masă numite festivaluri de sezon nu ar fi fost mai bine plasaţi aici? Dar până să înveţe „ forurile compitente” despre  dezvoltarea durabilă şi beneficiile investiţiilor în turismul adevărat şi nu cel de faţadă, vor mai cădea probabil multe ţigle şi cărămizi.
Părăsim şi Roşia Montană sperând că data viitoare vom avea mai mult timp pentru a străbate la pas  toată zona. Planul nostru este să ajungem la intrarea în Cheile Rîmeţului înainte de căderea serii. Dar cum omul propune şi soarta dispune, nu a fost chiar aşa. Oricum, privind în urmă a meritat ocolişul. Ocoliş, căci urmând indicaţiile sfântului GPS am  intrat la un moment dat pe un drum numit judeţean care a fost prietenos până la un punct, după care am mulţumit Domnului că nu plouase recent. Dealtfel, la un moment dat am întâlnit  un indicator pe care scria că drumul  este închis cam trei luni pe an. Am urcat şi am coborât prin păduri  de foioase care păreau că nu se mai termină, când şi când, în luminişuri mai zăream câte o urmă de aşezare omenească...jos în vale. A fost aproape sărbătoare când am zărit un indicator pe care scria Geogel. Dar nu l-am  urmat şi am  mers înainte urcând pe curbă de nivel şi bucurându-ne de prima vedere a zonei Cheillor. Lumina uşor tremurătoare îmbrăca valea mărgintă de stânci semeţe. Pe dealuri se rostogoleau căpiţe.Altele stăteau de strajă parcă,   Dar eram încă departe şi soarele dădea semne de oboseală. Ajunşi în sfârşit în satul Rîmeţ  mai aveam  puţin şi ţopăiam de bucurie că, uite acuşi ajungem punem cortul şi ne relaxăm. Da, da îţi spune cineva râzând poznaş, bucuraţi-vă!. Coborâm un drumeag cam de căruţe, ajungem lângă un grup de gospodării şi o întrebăm pe o fătucă desprinsă parcă din tablourile lui Tonitza , dacă pe acolo se poate ajunge la mânăstirea Rîmeţ. Răspunsul a fost da urmat însă de inevitabilul dar. Adică puteai coborî  astfel: la picior, cu calul sau cu o maşină de teren. Cu Loganul, nu!Hmm după o mică şedinţă decidem că nu avem chef de aventuri pe drumuri necunoscute şi ne îndreptăm înspre unde ne îndrumă fătuca. Şi iaaaar am mers parcă  pe drumul spre nicăieri, până ce am ajuns să trecem şi printr-o carieră unde am uitat de oboseală şi de uşoara tracasare ce ne cam zgândărea  urmărind luna ce parcă ne aşteptase  pentru a ne 'spune' in felul ei că suntem totuşi în vacanţă şi că, la un moment dat vom ajunge unde dorim.

Ieşind din carieră, surpriză! Am  ajuns şi la şosea şi după aproape o oră ne aflam pe drumul de intrare în Cheile Rîmeţului. Din documentarea noastră ştiam că exista o cabană omonimă şi gândeam că poate are şi spaţiu de campare. Cabana există, însă aşa cum am aflat de la tanti de la barul protejat cu plasă de sârmă a fost luată înapoi de maici şi cazarea se face pe baza rezervărilor prealabile. Şi loc de cort? Hmmm, v-aş putea lăsa în grădină, dar dimineaţă să strângeţi, că mă ceartă măicuţele. Cum varianta nu  ne surâdea am întrebat dacă înspre intrarea în chei nu ar fi loc de campare. Primim indicaţii şi ne îmbarcăm rapid căci  ne cam dădea ghes foamea. După vreo 10 minute de mers pe un drum răpciugos că alfel nu îi pot zice ajungem la poieniţa indicată şi începem a ne monta casa de noapte în maximă  viteză...zăbovind puţin la momentul cuielor care nu înţelegeau că ar trebui să intre şi în pietre.

A urmat apoi cina multaşteptată urmată de un ceai de hamei şi un somn acompaniat de foşnetul fagilor.

Dimineaţa ne-a întâmpinat  senină, aşa că după un duşuleţ rapid în râu ne-am luat micul dejun şi, la drum! Poteca te poartă spre chei preţ de vreo 15 minute şi apoi, gata intri în împărăţia apei ! Cheile sunt amenajate astfel încât le parcurgi prin apă numai dacă ţii morţiş.

 

  La Portal testăm apa, destul de prietenoasă, dacă nu zăboveşti îndelung.


Trecem şi de Cuptor...sau prin el...


Şi tot aşa croindu-ne drum, nu întotdeauna la fel de uşor ca şi apa ajungem la final în satul Cheia
unde poposim pentru a ne încărca bateriile, apoi mergem până la bisericuţa lângă care se află şi un mic cimitir
mai explorăm puţin zona, descoperim un traseu spre alte chei pe care ne promitem că-l vom explora data viitoare şi facem cale-ntoarsă. 
 
   Ajunşi la cort ne schimbăm şi luăm masa, mişcarea se ştie face poftă de mâncare, apoi o pornim spre mânăstirea Rîmeţ, rugându-ne să nu ne prindă ploaia cam dădea târcoale trimiţând la înaintare fanfara de tunete. Avem noroc şi scăpăm pentru ceva timp de un duş nedorit , aşa că ne bucurăm din plin de vizită, mai ales că la muzeu avem parte de o maică ghid ce aşa de fain ştia a povesti că nu-ţi mai venea să pleci. 
Numele mânăstirii provine din  limba romana Ramet  vine din latinul eremitus provenit din grecescul erimitis - ou . ( singuratic, eremit)-de la erimia, - as ( -n ) - loc solitar, desert) şi ne spune şi care a fost la origine rolul ei - loc de retragere a feţelor monahale în perioadele de restrişte.
Istoria nu a fost prea blândă cu această mânăstire, închisă o perioadă pe vremea comunismului .Voinţa şi perseverenţa maicilor au învins însă şi au reuşit să facă din ea mândria Arhiepiscopiei din Alba.


Încheiem astfel scurta, dar frumoasa preumblare printr-o parte a Ţării Moţilor alungaţi spre cort de ploaie, care ne-a şi determinat să ne facem bagajele şi să ne urnim acasă, de astă dată alegând drumul scurt spre Teiuş.


2 comentarii:

  1. Frumoasa tura ai tras.
    In mai putin de o saptamana re-ajung si eu in Cheile Rametului

    PS - din cate stiu eu, cei din zona Ramet nu sunt moti. Stiu cu siguranta ca celor din satul Ramet (cel de pe dealul din spatele manastirii) li se spune mocani

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam:). Sper sa prinzi si vreme buna.Multam si pentru informatie(chiar nu stiam), eu ma refeream insa la toata tura in ansamblu

      Ștergere